logo

O pasiune plina de var, de dureri, de degete umflate si inchieieturi vinetii

logo

Imi voi aminti mereu prima zi cand m-am intalnit cu pasiunea despre care o sa va povestesc in continuare.

Eram in clasa a treia cand o doamna blonda, cu ochi albastri si chip alb a intrat in clasa, ne-a selectat pe cele mai inalte dintre noi si ne-a invitat la stadion. M-am dus, mai mult de curiozitate.

Primele intalniri cu ceea ce urma sa se transforme intr-un mod de viata au fost…pline de var de pe pereti, de  dureri musculare, de degete umflate si de incheieturi vinetii. Ca atare, dupa o saptamana am ramas singura din clasa care a continuat. Poate pentru ca era un mod de a ma lupta cu mine…la fiecare saritura transversala (din totalul de 500) peste banca de rezerve imi juram ca o sa ma opresc si totusi gaseam puterea de a continua, in ciuda vanatailor, a durerilor de tibii si a oboselii care facea ca aerul pe care il respiram sa para ca imi frige narile. Si am continuat, cu mici intreruperi, pana prin clasa a 11-a…

Am crescut cu echipa de volei, cu miros si povesti de vestiar, cu colanti negri si tenisi chinezesti, cu oameni dragi pe care ii port in inima si acum si care mai tarziu mi-au fost si colegi de liceu. Cu drumuri gri de la stadion pana acasa, presarate cu opriri la ghereta de tabla cu sifon si suc de dozator. Am crescut cu petreceri in pijamale (intre fete :) ) si ne-am povestit primele iubiri in deplasari si cantonamente. Am crescut frumos si departe de toate ispitele care ii tentau pe cei de varsta noastra.

Nu am fost fidela acestei pasiuni tot timpul. Am mai tras si chiulul din cand in cand…Ba chiar toata facultatea (si cativa ani dupa) am uitat complet de tot ce inseamna sport. Pana cand am descoperit o alta pasiune…pe cat de asemanatoare cu cea din adolesencta, pe atat de diferita…Dar cu siguranta mai intensa: alergatul…

Este vorba tot despre limite, si tot despre a da de pamant cu  toate energiile si gandurile rele care te macina zilnic. Dar de aceasta data, este vorba de singurul moment din zi in care ramai cu adevarat singur cu tine. Momentul in care ii inchizi gura omuletului care iti repeta fara incetare ca trebuie sa te opresti ACUM, se jura ca nu mai poate si e epuizat…momentul in care mintea sfideaza trupul. Priviti filmuletul atasat, caci Will Smith le zice mai bine decat mine: “The key to life is running and reading”.

Pentru mine, cele 15 minute de dupa alergat in care raman intinsa pe jos incercand sa-mi recapat suflarea, sunt magice. Sunt mai bune decat mersul la psiholog, la spovedanie, la cea mai buna prietena, mai bune decat o sedinta la spa sau o sesiune de shopping. Este singurul mod prin care imi fac reset complet si imi re-asez zambetul pe buze.

In incheiere, nu pot sa nu adaug un fragment dintr-o scriere care imi merge la suflet de fiecare data (si link-ul unde puteti sa cititi tot), care spune totul (mult mai mestesugit decat sunt eu in stare) despre aceasta pasiune:

Am alergat prin viscol, furtuna, ploaie rece, peste poduri si prin vai, pe campuri, prin cimitire, parcuri, pe langa un reactor nuclear, prin balciuri si odata chiar in mijlocul unui cortegiu funerar. Am fost “vanati” de capre, gaste, un popandau nebun, paznici (de la reactorul nuclear), o banda de motociclisti, un barbat inarmat intr-o camioneta, un ajutor de serif si de caini, atat fiorosi cat si prietenosi. Am alergat atunci cand soselele erau acoperite de jumatate de metru de zapada si cand vantul rece ne patrundea pana in maduva oaselor. Am alergat atunci cand termometrul arata 26 de grade Celsius la 7 dimineata. Am alergat pe strazi, trotuare, autostrazi, terenuri cu zgura, drumuri cu noroi, terenuri de golf, plaja lacului Erie, trasee de bicicleta si pe sosele parasite. Sapte zile pe saptamana, 12 luni pe an, an dupa an. In zilele toride din iulie si august, Ed alerga fara tricou si sosete; eu l……(cititi tot aici)

Si acum, 3 premii pentru 3 pasiuni interesante

Buuun, si acum pentru ca tot am pus sufletul pe tava (pardon, pe blog :) ), va provoc sa imi povestiti si voi despre o pasiune. Uite aici, jos in comentarii.

Cele mai interesante 3 povesti vor fi recompensate de Renault Clio. Acest post despre pasiune a fost scris la provocarea Noului Renault Clio, noua forma a pasiunii


11 Responses to “O pasiune plina de var, de dureri, de degete umflate si inchieieturi vinetii”

  1. ihearlights says:

    Una dintre pasiunile mele este fotografia. Imi cumparasem la un momentdat un aparat foto si eram tare mandru de el. Faceam poze peste tot. Ca sa ma ambitionez sa le fac din ce in ce mai bune, mi-am facut un fotoblog, unde le postam si unde ceream feedback.

    A fost foarte misto, pana mi-au furat aparatul…

    Acu caut sa strang ceva banuit sa imi iau un dslr :d

  2. simion anica says:

    Frumos si palpitant; ai reusit sa ma trimiti inapoi cu cativa ani buni…
    Sa zic ceva despre o anume pasiune….eh sunt destul de trecuta prin viata si prin greutati dar, daca ma uit putin in urma si scormonesc putin prin viata mea cred ca cea mai mare pasiune a mea a fost sa muncesc-dar nu oricum ci cu rezultate nu neaparat materiale-si sa cresc frumos copiii, sa-i apar de rele, de boli, de necazuri… Stiti cum este sa stai ziua la serviciu si nu oriunde ci in agricultura unde conditiile nu sunt tocmai blande intotdeauna si nu 8 ore ci 10, 12, 14 iar noaptea sa mergi si sa stai in spital si nu o zi,doua ci o saptamana intreaga pentru ca baiatul tau drag are probleme de sanatate? Va spun eu cum este: epuizant dar…cand vezi ca febra scade si zambetul apare pe buzele copilului totul este f. frumos, mobilizator, reconfortant… Nu stiu daca am reusit sa transmit ce simte si ce poate face o mama din pasiune pentru copiii ei dar ….

  3. Cupy says:

    Intr-adevar se vede ca ai iubit voleiul, ai scris atat de frumos. Felicitari si pentru noua pasiune si eu am tot zis ca trebuie sa ma reapuc de sport, dar nu am reusit sa ma motivez suficient de tare.

    Legat de pasiuni, imi aduc aminte ca la un moment dat imi placea tare mult sa fac bijuterii home-made. Imi luasem toti clestii posibili si imposibili, aveam o gramada de margele, margelute ca sa nu mai zic de tije de cercei si inchizatoare de lanticuri. Imi aduc aminte ca pierdeam ore intregi cu chestai asta, iar unele bijuterii erau atat de frumoase, unele… not so much.

    In orice caz,am avut mai multe pasiuni de-a lungul timpului, iar pe masura ce am crescut au evoluat si ele. Una singura a ramas totusi neschimbata, pasiunea pentru citit.

  4. Benny says:

    Si eu am ca pasiune fotografia, dar ca sa fiu mai exact fotografia wildlife si mai precis fotografierea pasarilor. E o pasiune in care am investit mult si financiar (pentru wildlife ai nevoie de aparate rapide si obiective scumpe) dar si foarte mult timp. Dar cand privesc in urma nu regret nimic, am invatat multe din viata salbatica si in afara de asta nimic nu se compara cu orele petrecute in padure sau pe malul unei balti departe de monitor si tastatura.

  5. Andrei says:

    bowling … scump si foarte solicitant dar incredibil de relaxant. La nevoie poate avea chiar si rol terapeutic, iti poti imagina ca in loc de bila arunci pe pista cu capetele celor care te deranjeaza :) )

  6. Pasiunea mea este scrisul. Scriu de la 4-5 ani, intai propozitii ciudate si apoi am ajuns la prima poezie recunoscuta oficial la 8 ani. Astazi nu prea mai scriu poezie, dar fac blogging, poezia contemporana :) .

  7. Angi says:

    Daaa…pasiuni! Si pasiunea mea are legatura cu sportul de performanta. Am practicat inotul pentru 10 ani. 10 ani in care am inotat in fiecare zi lucratoare a saptamanii cu o pauza de o luna pe an, cu 2 antrenamente pe zi in timpul vacantelor scolare. Astfel am invatat despre responsabilitate, vointa, energie, ambitie, prietenie, echipa; si cel mai important pentru mine astazi este ca am invatat sa fiu un om sanatos intr-un corp sanatos si sa pretuiesc asta si in acelasi timp sa fac tot ceea ce imi sta in putinta pentru a-i invata si pe altii ceea ce pasiunea mea mi-a adus: un stil de viata sanatos.

  8. Andrea says:

    eu am un Fluence! și este cea mai cea formă a pasiunii! deși a trecut un an de când îl avem, încă-i mai admir „dosul” în parcare și îi șoptesc la oglinzi că va veni și ziua în care o voi ține eu în frâu :) )
    dar să revin la lucruri mai serioase. întâmplarea a făcut să Citesc mult despre pasiunile oamenilor. Ale acelora care și le urmează, ale acelora care sacrifică ceva pentru ele… și mă întreb de fiecare dată care o fi pasiunea pe care eu o urmăresc cu aceeași motivație, cu aceleași sacrificii? De cele mai multe ori ajung la concluzia că eu nu am o asemenea pasiune. Până într-o zi! când mi-am dat seama care-i adevărata mea pasiune: acea de a trăi. Chiar dacă mi-am urmat-o de când m-am născut și chiar dacă am ținut cu dinții ea tot timpul, fără să știu lucrul acesta, am ajuns să îi conștientizez existența după enorm de mulți ani de practică. Lupt pentru fiecare strop de viață și sacrific în fiecare clipă liniștea renunțării pentru că ador să trăiesc! Iubesc viața… Hmmm! Oare de-asta iubesc și călătoriile? Pentru că seamănă mult cu drumul vieții?

  9. SorinJ says:

    Îmi place foarte mult alpinismul. Culmea, pasiunea am descoperit-o destul de târziu, undeva pe la 20 de ani. Am cumpărat echipament și mergeam cu un grup de prieteni prin Bucegi, Piatra Craiului, Făgăraș, Cheile Bicazului unde încercam să facem cât mai multe trasee. Pasiunea și dorința de a face escaladă m-a făcut să nu-mi menajez genuchiul stâng accidentat și, în Cheile Râșnoavei, l-am forțat până a cedat rotula. Eram asigurat totuși în coardă și făceam o cățărare artificială, folosind niște scărițe ancorate de pitoanele bătute pe traseu. Cu greu am terminat. A durat aproape o jumătate de an până am mers din nou cu prietenii pe munte. Genunchiul nu s-a refăcut complet nici astăzi, dar pasiunea pentru acest sport “anesteziază” durerea pe care o resimt uneori atunci când mai urc pe stâncă. Se pare că fiecare pasiune cere un sacrificiu. :)

  10. Una dintre pasiunile pe care le-am descoperit in ultimii ani este gradinaritul. Cred ca are legatura cu niste pasiuni mai vechi (catararea, si turele pe munte) pentru care nu am mai gasit timp destul in ultima perioada. Cum presupune timp petrecut aproape de natura, vad ca isi face si gradinaritul treaba :)

  11. meleaca says:

    Nici nu stiu cu ce sa incep mai soro :) Cu tavalitul prin praf sau noroaie dupa bolovani dragi mie, sau cu vanatoarea de vechituri cu care ulterior imi da nevasta in cap? Despre oricare dintre ele as povesti, ma reintorc mereu la acelasi lucru. Acela ca hobby-urile iti implinesc viata si nu iti dau voie sa te plictisesti. Dar cel mai important este ca iti aduc noi prieteni. La inceput sunt prieteni de nisa, insa, in timp se transforma in prieteni 100%. Eu consider ca pasiunea depusa in acel hobby te mentine tanar si de foarte multe ori iti da un scop in viata.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Cei trei castigatori sunt... - Siteguru.ro | Siteguru.ro - [...] propunerea Renault v-am povestit, intr-un articol trecut, despre o pasiune tare draga mie, provocandu-va si pe voi sa va ...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

logo
logo
Powered by WordPress | Designed by Elegant Themes